S-a născut, i-ai simțit atingerea caldă și l-ai înghesuit la pieptul tău cu cea mai mare grijă. Ai stat nopți trează, te-ai îngrijorat pentru zeci de probleme care au apărut sau ar fi putut să apară. Ai fost acolo la prima masă, primul gângurit, prima rostogolire. Ai ținut mânuțele mici înainte să facă primii pași, ai conținut primul tantrum și zecile ce urmau să vină. Ai fost acolo. Ai iubit cum nu iubești pe nimeni altul. Ai visat pentru el. Ai făcut planuri.
Apoi ai rănit! Pentru prima dată ai scăpat de sub control și ai făcut-o. Adrenalina ți-a umplut venele și apoi rușinea te-a cuprins până în vârful degetelor. Te-ai lăsat dusă de val, și ai țipat! Ai scuturat, ai tras! Ai lovit! Un om cât un uriaș ai fost pe lângă puiul tău. Cel care îl iubește cel mai mult din lume, l-a rănit cum nu l-a mai rănit nimeni altcineva până atunci. Regretul zace greu pe tine, spui că nu o să o mai faci vreodată. Treci peste moment și te prefaci că nici nu s-a întâmplat. Apoi te regăsești din nou în vâltoarea emoțiilor și te surprinzi ca hipnotizată în același punct. Transformată din cuibul cald în furtună cu grindină.
Mintea încearcă să te protejeze și-ți spune că poate e și vina lui. Poate dacă nu ar mai face așa. Dacă ar fi mai ascultător. Dar inima știe. Inima îți șoptește: Repară!
Și încerci, stângaci, să-i spui: „Iartă-mă, dar m-ai enervat!”. Nu ți-a ieșit de data asta, dar o să mai încerci. Și știi de ce. Pentru că el te cuprinde imediat ce te aude și îți spune: „Iartă-mă, mami! Nu mai fac!”
Și știi că nu e el. Nu umerii lui mici poartă responsabilitatea faptelor mari. Ci tu, cel ce are autoritate și putere, dar nu are autocontrol. El a greșit, dar nu poartă responsabilitatea faptelor tale. Dar vezi cum în el rămâne: „Sunt greșit! Provoc răul în oameni!”, și nu „Mami a avut o zi grea, nu e vina mea!”. Și asta doare mai tare decât orice. Faptul că pentru el tu ești totul: iubire, atașament, apărare, grijă,încredere. Tu ești tot ce are pe lume. Și decât să creadă că tu ești rău, mai bine crede că el e rău. Ca să te poată ierta și iubi în continuare. Să se simtă în siguranță.
Și pentru asta mai încerci. Când simți că arde palma, o pui în buzunar și te retragi. Ai câștigat o bătălie mare azi. Ai pus pauză unei amintiri din cutia gri cu neîncredere în sine a copilului tău. Când ai văzut comportamentul nepotrivit, nu i l-ai atribuit ca pe un defect, ci ai căutat cauza. Când a greșit, nu ți-ai mai spus povestea automată a mamei rele și a ce vor crede ceilalți, ci ai căutat conectarea, curiozitatea și nevoia din spate.
Înainte să țipi, te-ai strâmbat și ai făcut dansul maimuței. Ai simțit dinainte că vine și ai redirecționat impulsul în joacă. Și toate micile schimbări, au fost văzute. Merge mai încrezător la grădi azi. Parcă nici copiii nu se mai iau de el fără motiv. Nu mai plânge exagerat fără tine. Se simte altfel în lume. Mai liber. Mai încrezător. Mai firesc.
Și asta te alimentează să păstrezi ritmul. Și cauți resurse pentru a rămâne aici. Cauți micile tale bucurii de care uitasei. Pauzele conștiente. Pasiunile. Înveți să spui nu, sau să spui da. Să ceri ajutor sau doar să îl accepți. Să te uiți în oglindă și să îți dai o îmbrățișare. Și apoi mergi către el cu deschidere și când îi e greu, îl vezi că îi e greu, nu că e rău. Și doar perspectiva asta va schimba totul. Și cine ești, și cine va fi!
Și adormi seara împăcată că ai sădit în sufletul lui o floare, nu un spin. Și că oricine va vrea să o smulgă nu va putea, pentru că rădăcinile ei sunt atât de adânci încât nimeni niciodată nu va putea ajunge la ele. Și asta doar pentru că ai mai încercat o dată și ai avut curajul să îți spui ție prima dată „Nu!”.
